Pictorița Medi Dinu a murit la 107 ani

În zorii zilei de 18 iulie, Medi Wechsler Dinu a trecut la cele veșnice, după 107 ani de viață exemplară, ca om și ca artist de elită al Românei. Multă vreme, pănă în anul 2001, Medi Wechsler Dinu a fost aproape o necunoscută, tănuind odată cu propria-i ființă, o operă remarcabilă, relatează Uniunea Artiștilor Plastici din România.

După expoziția de grup „Seniori ai picturii românești contemporane” creația sa a ieșit la lumină ca o adevărată revelație, în numeroase expoziții personale deschise în București și în alte orașe importante ale țării. Iubitorii de pictură, criticii de artă, jurnaliștii și toți cei care au interacționat înt-un fel sau altul cu Medi Wechsler Dinu au avut surpriza să descopere, la vârsta senectuții, nu doar o artistă remarcabilă ci, mai mult decât atât, un om de excepțională calitate care a iradiat înțelepciune, generozitate, blândețe și iubire necondiționată față semeni.

Înmormântarea va avea loc miercuri, 20 iulie, ora 11.00, la Cimitirul Filantropia.

Biografia pictoriței Medi Dinu

Născută pe 22 decembrie 1908/4 ianuarie 1909, la Brezoi, județul Vâlcea.

Absolventă a Școlii de Belle Arte din București în 1932, la clasa maeștrilor Jean Al. Steriadi și Ipolit Strâmbulescu. Urmează în paralel cursuri la Facultatea de Matematică, cu Dan Barbilian și la Facultatea de Filosofie, cu Nae Ionescu și Dimitrie Gusti.

Prietenă cu familia lui Victor Brauner și căsătorită cu poetul avangardist Ștefan Roll a trăit în ambianța avangardei românești, i-a cunoscut pe majoritatea scriitorilor și a artiștilor epocii care au aparținut acestui curent, dar din punct de vedere al creației proprii, Medi Wechsler Dinu a rămâne un spirit clasic.

Deși a fost soția poetului avangardist Stephan Roll (Gheorghe Dinu) și i-a cunoscut îndeaproape pe cei din familia pictorului de originie română Victor Brauner, Medi Dinu și-a delimitat o viziune proprie a picturii. Pictorița a ales să transpună lumea înconjurătoare în spirit clasic, îmbinând sensibilitatea feminină cu linia ce sintetizează peisajul, aproape matematică, reducând natura la esențial.

Debutează în 1932 la Salonul Oficial de Alb și Negru.

În perioada anilor 1934 -1939 pictează la Balcic. Expune aici, în 1939, în cadrul unei expoziții de grup a pictorilor interbelici, organizată de Octavian Moșescu.

De-a lungul veacului pe care l-a trăit, Medi Dinu a fost studentă la Școala de Belle Arte, unde a învățat expresivitatea cromatică de la Alexandru Steriadi și tehnica dogmatică a desenului de la Ipolit Strâmbu, însă a studiat și matematică, asistând la cursurile poetului Dan Barbilian (Ion Barbu) și a audiat cursurile de filosofie ale profesorului Nae Ionescu. Vocația artistică comprimă toate aceste paliere ale gândirii care i-au înlesnit fluiditatea desenului ce îndeamnă privitorul la reflecție prin simetria și acuitatea schițării exacte a obiectelor și ființelor.

Frumusețea, vâltoarea și seninătatea marii de la Balcic i-au rămas întipărite pe „retina” de pictor, căci a conturat și a diluat în culori pastelate cu prisosință peisaje marine melancolice, aureolate de lumină, unde timpul pare suspendat, iar figurile omenești se lasă pradă reveriei.

După ce a poposit la Balcic în 1934 pentru un atelier de pictură organizat de Sindicatul Artiștilor Români, revine constant în „oaza de liniște” a Reginei Maria, căci relația cu priveliștea Balcicului este revelatoare pentru Medi Dinu. Sensibilizată de peisaj și de oamenii întâlniți în hoinărelile pe Coasta de Argint în goana după subiecte pentru pictură, Medi Dinu se leagă afectiv iremediabil de ambianța orientală a Balcicului și chiar se stabilește temporar pe bani puțini în cartierul tătărăsc, conform Artindex.

Îi cunoaște și pe cei care pictau după natură la Balcic – Iosif Iser, Nicolae Dărăscu, Lucian Grigorescu -, nu și pe Nicolae Tonitza, dar pictorița avea o fire introvertită și rămâne departe de cercul de pictori consacrați. Se împrietenește cu tătarii care o numesc „Șeitan Câz” (Fata dracului) și cu pescarii pe care îi desenează în acuarele.

Balcicul este țărmul unde-și trăiește povestea de dragoste cu mai tânărul frate al lui Victor Brauner, arhitectul Teodor (Tedy), membru al grupului suprarealiștilor, prin care îi cunoaște pe Gellu Naum, Sașa Pană și Geo Bogza.

Tot la Balcic, Medi Dinu se întâlnește cu viitorul ei soț, Gheorghe Dinu (poetul avangardist Ștefan Roll), astfel încât marea și Balcicul rămân în memoria afectivă a pictoriței. Peisajele din Balcic sunt înfățișate în toate perspectivele, ilustrând marea calmă, într-o liniște deplină și aproape mitică sau marea tulburată, reflectând percepția clasică a artistei cu relative deformări expresive ce indică o stare interioară devastatoare.

Simbolistica apei traversează creația artistică a lui Medi Dinu, iar compozițiile pastelate realizate estompat și lichefiat accentuează semnificația mării în creația pictoriței.

Portretele artistei sunt învăluite de feminitatea fluidă și blajină ce-și exprimă autentic trăirile intense sugerate de fizionomii de pescari, copii, femei de la țară și chiar trupuri feminine voluptoase. Acuarela este tehnica favorită a pictoriței, căci redă detaliul expresiv de atmosferă, circumscrie stratificarea și evocarea precisă a razelor luminii din preajma mării, respectiv edifică delicatețea chipului în tușele rafinate din portrete.

Lucrările pictoriței, fie că rețin în ulei, acuarelă sau desen imagini de la Sulina, de la Văratec București sau Paris, reproduc clipa fulgerătoare în care natura se dezvăluie spiritului feminin introvertit și contemplativ, în cromatică strunită desăvârșit, cu contraste line între culori calde sau cu îngemănări între nuanțe de bleu și alb, ce revin recurent în opera artistei.

În 1937 face o călătorie de lucru în Grecia, iar la revenirea în țară deschide o expoziție personală cu lucrările realizate, la Sala Mozart din București.

În perioada 1940 – 1986 călătorește și lucrează peisaje, naturi statice și portrete în România (la Mangalia, Vișeul de Jos, Jurilofca, Medgidia, Sinaia, Cozieni, Brezoi, Priboaia, Păscoaia, Văratic, Vatra Moldoviței, Siret, Piatra Neamț, Iași, Fălticeni, Izvorul Mureșului, Sibiu, Deva, Abrud, Câmpeni, Valea Vinului, Telega, Târgoviște, Constanța, 2 Mai, Hârșova, Măcin, Rucăr, Delta Dunării, Tulcea), precum și în Bulgaria (Sofia, Plovdiv, Tîrnovo, Arbanasi, Sozopol) și Franța (Paris).

În 2003, după o lungă absență, revine în viața artistică prin participare la expoziția „Seniori ai picturii românești contemporane”, deschisă la Galeria Apollo din București, în cadrul Programului „Restituiri”, inițiat și coordonat de Fundația HAR.